DISPOZIŢIA NR. 6
din 18 ianuarie 2013
privind convocarea Adunării generale în cea de-a XVI-a sesiune ordinară,
precum şi a Consiliului director, în şedinţă ordinară pe semestrul I/2013
În temeiul art. 6 alin. (1) lit. n), art. 17 alin. (1) lit. a) – c), art. 22 alin. (1) lit. a) – c) şi art. 26 alin. (8) din Statutul Asociaţiei Comunelor din România
luând în considerare necesitatea de organizare a activităţii Asociaţiei Comunelor din România, precum şi a filialelor judeţene ale acesteia, în anul 2013,
având în vedere importanţa prezentării problemelor cu care se confruntă comunele din România ca urmare a unor grave sincope în procesul de descentralizare, precum și a unei tot mai accentuate diminuări a capacităţii administrative a autorităţilor administraţiei publice localeapreciind importanţa dezvoltării satului românesc ca sat european şi, implicit, a creşterii capacităţii administrative a autorităţilor administraţiei publice locale ale comunelor, pe fondul desfășurării întregii activități sub înaltul patronaj al PRIM-MINISTRULUI ROMÂNIEI, Excelența Sa, Domnul Victor-Viorel PONTA, militând pentru consolidarea parteneriatului cu administraţia publică centrală prin realizarea unor întâlniri periodice, cel puţin anuale, sub genericul „GUVERNUL ROMÂNIEI MAI APROAPE DE CETĂŢENI PRIN ASOCIAŢIA COMUNELOR DIN ROMÂNIA”,ţinând seama de alegerile locale și generale care s-au desfășurat în anul 2012 și de începutul mandatului noului Guvern al României pentru perioada 2013 – 2016,
preşedintele Asociaţiei Comunelor din România emite următoarea dispoziţie:
Art. 1. – (1) Se convoacă Adunarea generală a Asociaţiei Comunelor din România în cea de-a XVI-a sesiune ordinară, precum şi Consiliul director al Asociaţiei Comunelor din România în şedinţă ordinară pe semestrul I/2013, începând de duminică, 17 februarie 2013, ora 16:00, până miercuri, 20 februarie 2013, ora 11:45.
